Comportamentul creştin

22/08/2017 | Conferința Muntenia

Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru,  trebuie să ne angajăm numai în acele activităţi care vor produce în viaţa noastră puritatea, sănătatea şi bucuria manifestate în viaţa Domnului Hristos. Aceasta înseamnă că distracţiile şi plăcerile noastre trebuie să fie la cele mai înalte standarde ale bunului-gust şi frumuseţii creştine. În timp ce recunoaştem deosebirile dintre diferite civilizaţii, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun-gust, aşa cum le stă bine acelora a căror adevărată frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând şi sme­rit. Şi pentru că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, noi trebuie să avem grijă de ele, într-un mod inteligent. Pe lângă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă alimentaţie cu putinţă şi să ne abţinem de la hrana necurată arătată în Sfintele Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul şi folosirea iresponsabilă a medicamentelor şi a narcoticelor sunt dăunătoare pentru corpurile noastre, noi trebuie să ne abţinem de la consumarea lor. În schimb, trebuie să ne implicăm în tot ceea ce aduce gândurile şi corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, folositori şi plini de bucurie şi bunătate. (Rom. 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor. 10,5; 6,14 – 7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Cor. 6,19.20; 10,31; Lev. 11,1-47; 3 Ioan 2).

 

Comportamentul creştin – stilul de viaţă al unui urmaş al lui Dumnezeu – se naşte ca răspuns plin de recunoştinţă la minunata mântuire oferită prin Isus Hristos. Pavel se adresează tuturor creştinilor, spunând: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Rom. 12,1.2). În acest fel, creştinii îşi vor proteja şi dezvolta capacităţile mintale, fizice şi spirituale, ca să-L poată onora cu bucurie pe Creatorul şi Răscumpărătorul lor.

Domnul Hristos S-a rugat: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume” (Ioan 17,15.16). Cum poate oare un creştin să fie atât în lume, cât şi separat de ea? Cum trebuie să se deosebească stilul de viaţă creştin de acela al lumii?

Creştinii trebuie să adopte un stil de viaţă diferit, nu de dragul de a fi altfel, ci pentru că Dumnezeu i-a chemat să trăiască ghidaţi de principii. Modul de viaţă la care El i-a chemat îi face în stare să atingă cel mai înalt potenţial ca fiinţe create de El, făcându-i eficienţi în slujba Sa. Stilul de viaţă distinct al creştinilor face, de asemenea, să înainteze lucrarea lor, adică aceea de a sluji lumii – să fie sarea ei, lumina ei. Ce valoare mai poate avea sarea fără gust sau lumina ce nu se deosebeşte de întuneric?

Domnul Hristos este Exemplul nostru. El a dus o viaţă desăvârşită în mijlocul acestei lumi şi totuşi oamenii L-au acuzat pe nedrept a fi „mâncăcios şi băutor de vin” (Mat. 11,19). El a trăit atât de consecvent principiilor lui Dumnezeu, încât nimeni n-a putut să-L găsească vinovat de vreun păcat (Ioan 8,46).

Comportamentul şi mântuirea

Ca să determinăm care este comportamentul potrivit, trebuie să evităm două extreme. Prima este aceea ca regulile şi principiile să fie privite ca un mijloc de mântuire. Pavel rezumă această extremă în cuvintele: „Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos, aţi căzut din har” (Gal. 5,4).

Extrema opusă este aceea de a crede că, deoarece faptele nu mântuiesc, ele nu sunt deci importante şi că, de fapt, nu are nicio importanţă ce face omul. Pavel vorbeşte, de asemenea, despre această extremă: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească” (Gal. 5,13). Atunci când fiecare membru ascultă numai de propria conştiinţă, „nu se poate dezvolta acea relaţie de disciplină între fraţii creştini, despre care se vorbeşte în Matei 18 şi Galateni 6,1.2. Biserica nu devine atunci trupul lui Hristos, în mijlocul căruia există o reciprocitate în dragoste şi purtare de grijă, ci un conglomerat de persoane neunite, individualiste, care îşi urmează fiecare drumul său, fără să-şi asume vreo responsabilitate pentru vreun confrate de credinţă sau să accepte să se preocupe de el.”^[1]

Deşi comportamentul şi spiritualitatea noastră sunt strâns legate, nu vom putea niciodată să câştigăm mântuirea printr-un comportament corect. Din contră, comportamentul creştin este un rod natural al mântuirii şi este fundamentat pe ceea ce Hristos a îndeplinit deja pentru noi la Golgota.

Temple ale Duhului Sfânt

Nu numai biserica, ci şi creştinul luat în mod individual constituie un templu în care locuieşte Duhul Sfânt. „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor. 6,19).

Deci creştinii au obiceiuri sănătoase, necesare pentru a proteja centrul de comandă al corpului templului lor – mintea, sediul în care locuieşte Duhul lui Hristos. Din acest motiv, adventiştii de ziua a şaptea, de-a lungul ultimilor 100 de ani, au subliniat importanţa unor obiceiuri sănătoase.^[2] Şi această preocupare a adus roade. Cercetări recente demonstrează faptul că adventiştii sunt mai puţini expuşi decât populaţia generală să contracteze aproape oricare dintre bolile principale.^[3]

Fiind creştini, noi suntem preocupaţi atât de aspectele spirituale, cât şi de cele fizice ale vieţii oamenilor. Isus, Modelul nostru, vindeca „orice boală şi orice neputinţă care era în norod” (Mat. 4,23).

Biblia vede fiinţa umană ca o unitate (vezi cap. 7 al cărţii de faţă). „Dihotomia dintre spiritual şi material este străină Bibliei.”^[4] Astfel, chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie cuprinde o chemare la sănătate fizică, precum şi la o sănătate spirituală. Suzana Wesley, mama întemeietorului metodismului, a rezumat foarte bine acest principiu: „Tot ce-ţi slăbeşte raţiunea, tot ce scade sensibilitatea conştiinţei tale, tot ce îţi întunecă înţelegerea în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu şi face să scadă forţa şi autoritatea minţii asupra trupului tău – deci orice asemenea lucru este rău, oricât de nevinovat ar părea.”^[5]

Legile lui Dumnezeu, care includ şi legile sănătăţii, nu sunt arbitrare, ci sunt menite de către Creatorul nostru să ne facă în stare să ne bucurăm de viaţă cât mai mult cu putinţă. Satana, vrăjmaşul, doreşte să ne fure sănătatea, bucuria şi pacea sufletului şi, în final, să ne distrugă (vezi Ioan 10,10).

Binecuvântările lui Dumnezeu pentru o sănătate deplină

Dobândirea acestei sănătăţi depinde de respectarea câtorva principii simple, dar eficiente, date de Dumnezeu. Unele dintre ele sunt clare şi chiar plăcute majorităţii oamenilor. Altele, cum este de exemplu o alimentaţie corectă, sunt mult mai greu de acceptat, deoarece vizează atitudini şi obiceiuri fundamentale pentru modul nostru de viaţă. Din acest motiv, le vom acorda un spaţiu mai mare acelor principii care sunt fie neînţelese şi respinse, fie subiect de polemică.^[6]

Binecuvântarea mişcării fizice. Exerciţiul fizic regulat este cea mai simplă formulă pentru a avea energie sporită, un corp viguros, eliberare de stres, o piele mai sănătoasă, mai multă încredere în sine, un control eficient al greutăţii corpului, o îmbunătăţire a digestiei şi regularitate, mai puţine depresii şi risc mai mic de îmbolnăvire de inimă şi cancer. Mişcarea nu este numai o opţiune, ci este esenţială menţinerii unei sănătăţi optime – atât fizice, cât şi mintale.^[7]

Activităţile folositoare conduc la o stare de bine; inactivitatea şi lenevia conduc la necazuri (Prov. 6,6-13; 14-23). Dumnezeu le-a prescris o activitate primului bărbat şi primei femei – să se îngrijească de grădină şi de casa lor în aer liber (Gen. 2,5.15; 3,19). Domnul Hristos, personal, a dat un exemplu de activitate fizică. Mare parte din viaţa Sa, El a fost angajat în muncă manuală, ca tâmplar, iar în timpul slujirii Sale, a parcurs pe jos drumurile Palestinei.^[8]

Binecuvântarea luminii soarelui. Lumina este esenţială vieţii (Gen. 1,3). Ea stimulează procesul de producere a substanţelor ce hrănesc şi dau energia necesară corpului nostru. De asemenea, are un rol vital în asigurarea oxigenului, esenţial vieţii. Lumina soarelui contribuie la sănătate şi vindecare.

Binecuvântarea apei. Corpul uman este 75% apă, dar acest fluid vital se pierde permanent prin aerul ce se expiră, prin transpiraţie şi prin eliminarea produselor reziduale. Între şase şi opt pahare de apă curată pe zi vor ajuta la menţinerea vigorii, eficienţei şi bunei dispoziţii. O altă importantă funcţie a apei este folosirea ei pentru igienă şi relaxare.

Binecuvântarea aerului curat. Un mediu cu aer poluat, în interiorul sau în afara casei, face ca sângele să transporte mai puţin oxigen decât este necesar pentru funcţionarea optimă a fiecărei celule. Aceasta face ca persoana în cauză să fie mai puţin atentă şi mai puţin pregătită să reacţioneze. Este important, deci, să facem tot ce este posibil pentru a ne asigura zilnic aerul curat, proaspăt.

Binecuvântarea moderaţiei şi a nefolosirii drogurilor şi sti­mulentelor. Drogurile au invadat societatea noastră, pentru că oferă stimulare şi eliberare de stres şi dureri. Creştinul este înconjurat de invitaţii seducătoare să consume droguri. Chiar şi băuturile cele mai inocente în aparenţă conţin droguri: cafeaua, ceaiul negru şi verde şi băuturile din cola conţin cofeină^[9], iar unele băuturi răcoritoare cu gust de fructe conţin alcool. Cercetările au arătat că cele mai slabe droguri conduc, în mod progresiv, la droguri mai puternice, care afectează raţiunea. Creştinul înţelept se va abţine de la tot ce este dăunător, folosind, cu moderaţie, numai ce este bun.

1. Tutunul. În orice formă, tutunul este o otravă lentă, care are un efect dăunător asupra puterilor fizice, mintale şi morale. La început, efectele lui sunt cu greu vizibile. El excită şi apoi paralizează nervii, slăbind şi umbrind creierul.

Aceia care folosesc tutunul se sinucid în mod lent,^[10] călcând porunca a şasea: „Să nu ucizi” (Ex. 20,13).

2. Băuturile alcoolice. Alcoolul este unul dintre drogurile cel mai mult consumate pe pământ. El a distrus nenumărate milioane de oameni. Nu numai că le face rău acelora care îl consumă, dar socie­tatea în general plăteşte un preţ teribil – prin familiile distruse, prin victimele accidentelor mortale şi prin sărăcie.

Deoarece Dumnezeu comunică cu noi numai prin intermediul minţii noastre, este esenţial să nu uităm că alcoolul afectează toate funcţiile creierului. Pe măsură ce nivelul alcoolului în sânge creşte, consumatorul îşi pierde tot mai mult puterea de coordonare, cresc confuzia, dezorientarea, poate surveni o stare de letargie, pierderea sensibilităţii, coma şi moartea. Consumarea regulată a băuturilor alcoolice va duce în cele din urmă la diminuarea memoriei, a raţiunii şi a capacităţii de învăţare.^[11]

Relatările Sfintelor Scripturi care amintesc de consumul de băuturi alcoolice pot da impresia că Dumnezeu aprobă folosirea lor. Totuşi Scripturile arată că poporul lui Dumnezeu a avut şi alte practici sociale, cum ar fi divorţul, poligamia şi sclavia pe care în mod sigur Dumnezeu nu le-a acceptat. În interpretarea unor astfel de pa­saje scripturistice, nu trebuie niciodată să tragem concluzia că, dacă Dumnezeu tolerează o situaţie, El o şi aprobă.

Răspunsul lui Isus la întrebarea de ce Moise a permis divorţul scoate în evidenţă acest principiu de interpretare. El a spus: „Din pricina împietririi inimilor voastre, a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa” (Mat. 19,8).^[12] Edenul este modelul divin la care ne va readuce Evanghelia. Nici aceste practici şi nici folosirea alcoolului n-au făcut parte din planul originar al lui Dumnezeu.^[13]

Alte substanţe şi narcotice. Există multe alte substanţe dăună­toare şi narcotice prin care Satana distruge viaţa oamenilor.^[14] Adevăraţii creştini, privind mereu la Hristos, Îi vor aduce continuu slavă lui Dumnezeu cu trupurile lor, fiind conştienţi de faptul că ei sunt proprietatea Sa valoroasă, cumpărată cu sângele Său cel preţios.

Binecuvântarea odihnei. Odihna adecvată este esenţială pentru sănătatea corpului şi a minţii. Domnul Hristos extinde şi în dreptul nostru invitaţia plină de compasiune adresată ucenicilor Săi obosiţi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă” (Marcu 6,31). Perioadele de odihnă asigură liniştea atât de necesară pentru comuniunea cu Dumnezeu: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmi 40,10). Dumnezeu a arătat clar nevoia noastră de odihnă, pu­nând deoparte ziua a şaptea a săptămânii ca zi de odihnă (Ex. 20,10).

Odihnă înseamnă mai mult decât a dormi sau a înceta lucrul obişnuit. Odihna are de-a face cu modul în care ne petrecem timpul liber. Oboseala nu este întotdeauna cauzată de stres sau de munca prea grea ori prea multă. Mintea noastră poate fi obosită prin solicitare excesivă produsă de mass-media, de boală sau diferite probleme personale.

Recreerea este re-creare în cel mai adevărat sens al cuvântului. Ea întăreşte, zideşte şi reîmprospătează mintea şi corpul, pregătindu-i astfel pe credincioşi să se întoarcă la activităţile lor cu o nouă vigoare. Pentru a trăi viaţa la nivelul cel mai înalt, creştinii trebuie să folosească numai acele forme de recreaţie şi distracţie care consolidează legătura lor cu Hristos şi le sporesc sănătatea.

Scriptura prezintă următorul principiu care să-i ajute pe creştini să aleagă o bună recreere: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” (1 Ioan 2,15.16).

1. Filme, televizor, radio şi video. Aceste mijloace de comunicare pot fi valoroase instrumente educaţionale. Ele au „schimbat întreaga atmosferă a lumii noastre moderne şi ne-au adus în­tr-un contact imediat cu viaţa, gândirea şi activitatea întregului glob pământesc”.^[15] Creştinul nu va uita că televiziunea şi înregistrările video au un impact mai mare asupra vieţii oamenilor decât orice altă activitate.

Din nefericire, materialele video şi televiziunea, cu programe cine­matografice aproape neîntrerupte, aduc în familie influenţe care nu sunt nici sănătoase şi nici înălţătoare. Dacă nu putem să facem discernământ şi nu suntem hotărâţi, „acestea vor transforma casele noastre în cinematografe şi teatre muzicale de o speţă ieftină şi josnică”.^[16] Creştinul consacrat se va îndepărta de filmele şi programele de televiziune nesănătoase, violente şi senzuale.

Mijloacele audiovizuale nu sunt rele în ele însele. Aceleaşi canale care prezintă adâncimile decăderii umane pot transmite predicarea Evangheliei mântuirii. Pot fi transmise multe alte programe valoroase. Dar oamenii pot folosi chiar şi programele bune pentru a se eschiva de răspunderile vieţii. Creştinii nu numai că vor stabili principii pentru a alege ce să privească, dar vor pune şi limite de timp vizionării programelor, astfel ca responsabilităţile vieţii şi relaţiile sociale să nu aibă de suferit. Dacă nu putem face deosebire sau dacă ne lipseşte puterea de control asupra acestor mijloace de comunicare, atunci este mult mai bine să ne dispensăm cu totul de ele decât să lăsăm ca acestea să ne dirijeze viaţa fie poluându-ne mintea, fie consumându-ne o mare parte din timp (vezi Mat. 5,29.30).

Cu privire la contemplarea Domnului Hristos, un important principiu biblic spune că, privind, „suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă” (2 Cor. 3,18). Privirea, contemplarea aduce schimbare. Dar creştinii trebuie să-şi aducă mereu aminte că acest principiu acţionează şi în sens negativ. Filmele care prezintă atât de realist păcatele şi răutăţile omenirii – ucideri, adulter, jaf şi alte fapte degradante – contribuie la prăbuşirea moralităţii atât de vădită astăzi.

Sfatul lui Pavel din Filipeni 4,8 afirmă un principiu ce ajută la identificarea formelor de recreere ce au valoare: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

2. Lectura şi muzica. Aceleaşi standarde înalte se aplică şi în dreptul lecturii şi muzicii creştinului. Muzica este un dar de la Dumnezeu, spre a inspira gânduri curate, nobile şi înălţătoare. Muzica bună, deci, întăreşte cele mai valoroase şi nobile calităţi ale carac­terului.

Muzica degradantă, în schimb, „distruge ritmul sufletului şi prăbu­şeşte moralitatea”. Astfel că urmaşii Domnului Hristos vor evita „orice melodie aparţinând genului jazz, rock sau alte forme înrudite, precum şi orice limbaj exprimând sentimente triviale sau de prost- gust”.^[17] Creştinul nu ascultă muzică ce conţine texte sau melodii indecente (Rom. 13,11-14; 1 Petru 2,11).^[18]

Lectura poate oferi, de asemenea, mult material valoros. Există o bogată literatură bună care cultivă şi dezvoltă mintea. Cu toate acestea, există, de asemenea, un „potop de literatură rea, adesea în cea mai atractivă formă, dar cât se poate de distructivă pentru minte şi pentru moralitate. Relatările despre aventuri nebuneşti şi fapte de o moralitate josnică, fie reale, fie ficţiune, sunt nepotrivite pentru creştini, pentru că ele creează dezgust pentru un stil de viaţă nobil, cinstit şi curat şi împiedică dezvoltarea relaţiei cu Hristos.^[19]

3. Activităţi inacceptabile. Adventiştii susţin, de asemenea, că jocurile de noroc, jocul de cărţi, mersul la teatru şi dansul trebuie evitate (1 Ioan 2,15-17). Ei pun sub semnul întrebării folosirea timpului pentru a privi competiţii sportive violente (Fil. 4,8). Orice activitate care slăbeşte legătura noastră cu Dumnezeu şi ne face să pierdem din vedere interesele veşnice ajută ca lanţurile lui Satana să fie le­gate în jurul sufletului nostru. Creştinii vor prefera formele sănătoase de activităţi recreative, care cu adevărat le reîmprospătează forţele fizice, mintale şi spirituale.

Binecuvântarea hranei sănătoase. Primei familii, Creatorul i-a dat alimentaţia ideală: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră” (Gen. 1,29). După cădere, Dumnezeu a adăugat la hrana lor „iarba de pe câmp” (Gen. 3,18).

Problemele de sănătate de astăzi se axează tot mai mult pe tipul de boli degenerative legate în mod direct de alimentaţie şi de stilul de viaţă. Alimentaţia stabilită de Dumnezeu, constând din cereale, fructe, nuci şi zarzavaturi, asigură elementele nutriţionale adecvate pentru menţinerea unei sănătăţi optime.

1. Alimentaţia originară. Biblia nu condamnă consumarea cărnii animalelor curate. Dar alimentaţia originară dată omului de Dumnezeu nu a inclus carnea, pentru că El nu a preconizat luarea vieţii vreunui animal şi pentru că o dietă vegetariană echilibrată este cea mai bună pentru sănătate – fapt pentru care ştiinţa oferă multiple dovezi.^[20] Oamenii care consumă produse de origine animală ce conţin bacterii şi virusuri care cauzează boli pot să-şi piardă sănătatea.^[21] Este estimat că, în fiecare an, numai în Statele Unite, milioane de oameni suferă de intoxicaţii cu carne de pasăre, pentru că inspecţia nu reuşeşte să detecteze contaminarea cu salmonella şi alte microorganisme.^[22] Un număr de experţi consideră următoarele: „Contaminarea bacteriană înseamnă un risc mult mai mare decât aditivii chimici şi conservanţii din hrană” şi se aşteaptă ca incidenţa îmbolnăvirilor cauzate de bacterii să crească.^[23]

Mai mult chiar, studiile făcute în ultimii ani arată că un consum sporit de carne poate cauza o creştere a incidenţei arterosclerozei, cancerului, tulburărilor rinichilor, osteoporozei şi a trichinozei şi poate scurta speranţa de viaţă.^[24]

Alimentaţia pe care Dumnezeu a stabilit-o în Grădina Edenului – alimentaţia vegetariană – este ideală, dar uneori nu putem avea ceea ce este ideal. În orice împrejurări, în orice situaţii sau locuri, aceia care doresc să aibă o sănătate optimă vor consuma cea mai bună hrană pe care o pot procura.

2. Mâncarea de carne curată şi necurată. Numai după Potop Dumnezeu a introdus carnea ca hrană. Întreaga vegetaţie fiind distrusă, Dumnezeu i-a dat lui Noe şi familiei lui permisiunea de a folosi carnea ca hrană, menţionând faptul că ei nu trebuiau să consume sângele din carne (Gen. 9,3-5).

O altă prevedere a Scripturilor indică faptul că ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Noe şi familiei lui să mănânce era ceea ce El stabilise ca fiind animale curate. Pentru că Noe şi familia lui aveau nevoie de animale curate pentru hrană, ca şi pentru jertfe (Gen. 8,20), Dumnezeu l-a instruit pe Noe să ia cu el în corabie câte şapte perechi din fiecare specie de animale curate şi numai câte o pereche din fiecare specie necurată (Gen. 7,2.3). Leviticul 11 şi Deuteronom 14 conţin detalieri cu privire la hrana curată şi necurată.^[25]

Prin natura lor, animalele necurate nu constituie o hrană bună. Multe dintre ele sunt fie animale care se hrănesc cu cadavre, fie animale de pradă – de la leu şi porc, la vultur şi peşti – gunoieri care trăiesc în adâncuri. Din cauza obiceiurilor lor, aceste animale sunt medii propice pentru boli.

Studiile făcute au demonstrat faptul că, „pe lângă cantităţi mode­rate de colesterol găsite atât în carnea de porc, cât şi în crustacee, ambele conţin un număr de toxine şi substanţe toxice cu potenţial otrăvitor ridicat pentru organismul uman”.^[26]

Prin abţinerea de la mâncarea necurată, poporul lui Dumnezeu şi-a demonstrat recunoştinţa pentru răscumpărarea din lumea coruptă şi necurată din jur (Lev. 20,24-26; Deut. 14,2). A introduce ceva necurat în corp, care este templul unde locuieşte Duhul lui Dumnezeu, nu corespunde idealului Său.

Noul Testament nu a desfiinţat deosebirea dintre mâncarea de carne curată şi necurată. Unii cred că, deoarece aceste legi cu privire la alimentaţie sunt menţionate în Levitic, ele sunt numai legi cere­moniale, sau rituale, şi astfel nu mai sunt valabile pentru creştini. Totuşi deosebirea dintre animalele curate şi cele necurate datează din zilele lui Noe – cu mult înainte de existenţa poporului Israel. Ca principii de sănătate, aceste legi alimentare rămân o obligaţie continuă.^[27]

3. Regularitate, simplitate şi echilibru. Reforma reuşită în alimentaţie este progresivă şi trebuie să fie abordată în mod inteligent. În cele din urmă, trebuie să învăţăm să eliminăm sau să consumăm cu multă zgârcenie alimentele cu un conţinut mare de grăsimi şi/sau zahăr.

Mai mult chiar, trebuie să ne pregătim hrana în modul cel mai simplu şi mai natural cu putinţă şi, pentru un beneficiu optim, trebuie să mân­căm la intervale regulate. Alimentele grele şi excitante nu sunt sănă­toase. Multe condimente şi mirodenii irită tubul digestiv,^[28] iar consu­marea lor obişnuită este asociată cu o serie de pro­bleme de sănătate.^[29]

Binecuvântarea îmbrăcăminţii creştine. Dumnezeu S-a îngrijit de primele haine ale lui Adam şi ale Evei şi El ştie că avem nevoie astăzi de haine corespunzătoare (Mat. 6,25-33). Noi trebuie să ne bazăm alegerea hainelor pe principiile simplităţii şi decenţei; ele să fie practice, sănătoase şi atractive.

1. Simplă. La fel ca în toate compartimentele vieţii noastre, chemarea la simplitate adresată creştinului se referă şi la felul în care să ne îmbrăcăm.

„Mărturia creştină cere simplitate.

Modul în care ne îmbrăcăm demonstrează în faţa lumii cine şi ce suntem – nu în sensul unei cerinţe legale, ca în era victoriană, ci ca o expresie a iubirii noastre pentru Isus.”^[30]

2. De înaltă virtute morală. Creştinii nu vor păta frumuseţea caracterului lor cu un stil de a se îmbrăca ce trezeşte „pofta firii pământeşti” (1 Ioan 2,16). Pentru că doresc să le dea şi altora mărturie, ei se vor îmbrăca şi se vor comporta într-un mod decent, fără să scoată în evidenţă acele părţi ale corpului care stimulează sexualitatea. Modestia promovează sănătatea morală. Scopul creşti­nului este acela de a-i aduce slavă lui Dumnezeu, nu omului.
3. Practică şi economică. Pentru că sunt administratorii banilor pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor, creştinii vor practica economia, evitând „aur, …mărgăritare şi haine scumpe” (1 Tim. 2,9). Cu toate acestea, practicarea economiei nu înseamnă în mod obligatoriu cumpărarea celor mai ieftine haine cu putinţă. Adesea, obiectele de o calitate mai bună sunt, pe termen lung, mult mai economicoase.
4. Sănătoasă. Nu numai alimentaţia afectează sănătatea unei persoane. Creştinii vor evita stilurile de îmbrăcăminte care nu protejează în mod adecvat corpul sau care strâng; în caz contrar, îmbrăcămintea va face ca sănătatea să se deterioreze.
5. Caracterizată de farmec şi frumuseţe naturală. Creştinii înţeleg avertizarea cu privire la „lăudăroşenia vieţii” (1 Ioan 2,16). Referindu-se la crinii de pe câmp, Domnul Hristos a spus că „nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei” (Mat. 6,29). În acest fel, El a ilustrat că viziunea Cerului cu privire la frumuseţe este caracterizată de farmec, simplitate, puritate şi frumuseţe naturală. Etalarea lumească, aşa cum se vede în moda efemeră, nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu (1 Tim. 2,9).

Creştinii îi câştigă pe cei necredincioşi nu arătând ca lumea şi comportându-se la fel, ci printr-un mod atrăgător şi înviorător de a fi „altfel”. Petru spunea că soţii necredincioşi pot „să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere”. În locul podoabelor exterioare, sfătuieşte el, credincioşii să se concentreze asupra dezvoltării omului „ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3,1-4). Scriptura ne învaţă că:

a) Caracterul dă adevărata frumuseţe. Atât Petru, cât şi Pavel au prezentat principiul de bază pentru călăuzirea bărbaţilor şi femeilor creştine în domeniul podoabelor: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară… în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor” (1 Petru 3,3). „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Tim. 2,9.10).

b) Simplitatea se armonizează cu reînviorarea şi reforma. Când Iacov şi-a chemat familia să se consacre lui Dumnezeu, aceasta a renunţat la toţi „dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi [la] cerceii pe care-i purtau în urechi”, obiecte pe care Iacov le-a îngropat (Gen. 35,2.4).^[31]

După apostazia lui Israel cu viţelul de aur, Dumnezeu a poruncit: „Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face.” În pocăinţă, ei „şi-au scos de pe ei podoabele” (Ex. 33,5.6). Pavel declară explicit că Scriptura a consemnat această apostazie „ca să ne slujească drept pilde [nouă]… peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Cor. 10,11).

c) O bună administrare cere o viaţă de sacrificiu. În timp ce o mare parte din omenire este subnutrită, idolul materialismului aşază înaintea creştinilor ispite începând de la haine, maşini şi bijuterii scumpe, până la case luxoase. Simplitatea modului de viaţă şi a înfăţişării îi aşază pe creştini într-un contrast izbitor cu lăcomia, materialismul şi ostentaţia societăţii păgâne a secolului al XXI-lea, în care valorile se concentrează pe lucruri materiale, nu pe oameni.

Având în vedere aceste învăţături biblice şi principiile prezentate mai sus, noi credem că nu este potrivit pentru creştini să se împodobească cu bijuterii. Înţelegem prin aceasta că purtarea de inele, cercei, lănţişoare la gât, brăţări, butoni de manşetă şi ace de cravată extravagante (precum şi orice alt tip de bijuterii a căror principală funcţie este etalarea) nu este necesară şi nu este în armonie cu simplitatea îmbrăcăminţii cerute de Sfintele Scripturi.^[32]

Biblia asociază cosmeticele ostentative cu păgânismul şi apostazia (2 Regi 9,30; Ier. 4,30). Cu privire la cosmetice, deci, noi credem că, fiind creştini, trebuie să păstrăm o înfăţişare naturală şi sănătoasă. Dacă Îl onorăm pe Mântuitorul prin felul în care vorbim, acţionăm şi ne îmbrăcăm, devenim ca un magnet, atrăgându-i pe oameni la El.^[33]

Principiile standardelor creştine

În toate manifestările sale, stilul de viaţă creştin este un răspuns la mântuirea prin Hristos. Creştinul doreşte să-L onoreze pe Dumnezeu şi să trăiască aşa cum ar trăi Isus. Deşi unii consideră că stilul de viaţă creştin nu este altceva decât o listă cu ce nu trebuie să faci, noi trebuie să-l vedem mai degrabă ca o serie de principii pozitive, care acţionează în cadrul general al mântuirii. Isus a subliniat faptul că El a venit pentru ca noi să avem viaţă, şi s-o avem din belşug. Care sunt principiile care ne călăuzesc la o viaţă din belşug? Când Duhul Sfânt vine în viaţa unei persoane, are loc o schimbare ce este evidentă pentru cei din jurul ei (Ioan 3,8). Duhul nu face doar o schimbare iniţială, limitată în timp; rezultatele acţiunii Lui sunt continue. Rodul Duhului este dragostea (Gal. 5,22.23). Cel mai puternic argument pentru validitatea creştinismului este un creştin care iubeşte şi poate fi iubit.

Trăind cu gândul lui Hristos. „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus” (Fil. 2,5). În toate împrejurările, favorabile sau nefavorabile, trebuie să căutăm să înţelegem şi să trăim în armonie cu voinţa şi „gândul” Domnului Hristos (1 Cor. 2,16).

Ellen White a descris rezultatele minunate ale unei vieţi trăite într-o astfel de legătură cu Hristos: „Orice ascultare adevărată vine din inimă. Vine din acţiunea lui Hristos asupra inimii. Şi, dacă vom consimţi, El Se va identifica cu gândurile şi cu ţintele noastre, va lega inima şi mintea noastră într-o aşa concordanţă cu voinţa Sa, încât, atunci când vom asculta de El, ne vom urma propriile noastre îndemnuri. Voinţa înnobilată şi sfinţită va găsi cea mai mare plăcere în slujirea Lui. Când Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Prin aprecierea caracterului lui Hristos, prin comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va ajunge pentru noi ceva odios.”^[34]

Trăind pentru slava lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut atât de mult pentru noi! O cale prin care ne putem manifesta recunoştinţa este lauda pe care I-o aducem Lui.

Psalmii subliniază foarte mult această latură a vieţii spirituale: „Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta din toată inima mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze” (Ps. 63,2-5).

Pentru creştin, o astfel de atitudine de laudă va menţine celelalte aspecte ale vieţii într-o perspectivă corectă. Privind la Mântuitorul nostru crucificat, care ne-a scăpat de pedeapsă şi ne eliberează de sub puterea păcatului, suntem motivaţi să facem numai „ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3,22; Ef. 5,10). Creştinii nu mai trăiesc „pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Cor. 5,15). Fiecare adevărat creştin Îl pune mai întâi pe Dumnezeu în tot ce face, în tot ce gândeşte, în tot ce vorbeşte şi în tot ce-şi doreşte. El nu are alţi dumnezei, în afară de Răscumpărătorul său (1 Cor. 10,31).

Trăind pentru a fi un exemplu. Pavel spunea: „să nu fiţi pricină de păcătuire” pentru nimeni (1 Cor. 10,32). „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Fapte 24,16). Dacă exemplul nostru îi conduce pe alţii la păcat, atunci noi devenim pietre de poticnire pentru aceia pentru care a murit Domnul Hristos. „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2,6).

Trăind pentru a sluji. Un motiv major pentru care creştinii trăiesc aşa cum trăiesc este acela de a-i salva pe cei pierduţi. Pavel spunea: „După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi” (1 Cor. 10,33; Mat. 20,28).

Cerinţe şi principii călăuzitoare

Datorită efectului pe care modul de viaţă îl are asupra experienţei spirituale şi asupra mărturiei pe care omul o dă, ca organizaţie bisericească noi am stabilit un număr de standarde de viaţă ca cerinţe minime pentru a putea deveni membri ai bisericii. Aceste standarde cuprind abţinerea de la consumul de tutun, de băuturi alcoolice, de produse chimice care acţionează asupra minţii şi abţinerea de la consumul de mâncare din carne necurată, precum şi dovada unei continue creşteri a experienţei creştine în materie de îmbrăcăminte şi folosire a timpului liber. Aceste standarde minime nu cuprind însă întregul ideal al lui Dumnezeu pentru credincios. Ele înseamnă numai primii paşi esenţiali în dezvoltarea unei experienţe creştine mereu crescânde şi luminoase. Astfel de standarde oferă, de asemenea, baza esenţială pentru unitate în cadrul comunităţii de credincioşi.

Dezvoltarea comportamentului creştin – asemănarea cu Dumnezeu – este progresivă, presupunând o unire pe viaţă cu Hristos. O viaţă sfântă nu este altceva decât supunerea zilnică a voinţei noastre sub controlul Domnului Hristos şi o conformare cu învăţăturile Sale zi de zi, aşa cum ni le face cunoscute prin studierea Bibliei şi prin rugăciune. Pentru că noi ne maturizăm în ritmuri diferite, este important faptul de a ne abţine să judecăm pe surorile şi pe fraţii mai slabi (Rom. 14,1; 15,1).

Creştinii, în unire cu Mântuitorul, nu au decât un singur ideal – acela de a face tot ce pot mai bine pentru a-L onora pe Tatăl din cer, care a făcut posibil un plan atât de minunat pentru mântuirea lor. „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Cor. 10,31).

 

^[1] L. A. King, „Legalism or Permissiveness: An Inescapable Dilemma?”, The Christian Century, 16 aprilie 1980, p. 436.

^[2] Pentru detalii privind baza biblică a vieţii sănătoase în Biserica Adventistă, vezi Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission, p. 221-240; Damsteegt, „Health Reforms and the Bible in Early Sabbatarian Adventism”, Adventist Heritage, iarna 1978, p. 13-21.

^[3] Vezi Lewis R. Walton, Jo Ellen Walton, John A. Scharffenberg, How You Can Live Six Extra Years (Santa Barbara, CA: Woodbridge Press, 1981), p. 4;
D. C. Nieman and H. J. Stanton, „The Adventist Lifestyle – a Better Way to Live”, Vibrant Life, martie/aprilie 1988, p. 14-18.

^[4] Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible, (Grand Rapids, MI: Zondervan Publishers, 1975), vol. 1, p. 884.

^[5] C. B. Haynes, „Church Standards, No. 5”; Review and Herald, 30 oct. 1941, p. 7.

^[6] Pentru o tratare mai cuprinzătoare a acestor reguli simple de sănătate, vezi V. W. Foster, New Start, (Santa Barbara, CA: Woodbridge Press, 1988).

^[7] Vezi Kenneth H. Cooper, Aerobics Program for Total Well Being (New York: M. Evans, 1982); Physical Fitness Education Syllabus (Loma Linda, CA: Department of Health Science, School of Health, Loma Linda University, 1976-1977); John Dignam, „Walking Into Shape”, Signs of the Times, iulie 1987, p. 16; B. E. Baldwin, „Exercise”, Journal of Health and Healing 11, no. 4 (1987); p. 20-23; Jeanne Wiesseman, Physical Fitness, Abundant Living Health Series, vol. 5, (Loma Linda, CA: School of Health, Loma Linda University) p. 21, 37, 38, 45. Vezi, de asemenea, Dianne-Jo Moore, „Walk Your Tensions Away”, Your Life and Health, no. 4 (1984), p. 12, 13.

^[8] Dintre diferitele forme de mişcare fizică, mersul pe jos este considerat una dintre cele mai bune forme. Vezi J. A. Scharffenberg, „Adventist Responsibility in Exercise” (Manuscris nepublicat); White, Mărturii, vol. 3, p. 78; White, „Temperance”, Health Reformer, aprilie 1872, p. 122; Dignam, „Walking Into Shape”, p. 16, 17.

^[9] Cofeina mai contribuie – după cum s-a descoperit recent – la nivelul crescut de colesterol în sânge, la tensiunea arterială ridicată, la nivelul crescut al secreţiei gastrice şi la ulcerele peptice. Cofeina are legătură cu bolile de inimă, cu diabetul şi cu cancerele de colon, vezică biliară şi pancreas. Folosită abuziv în timpul sarcinii, face să crească riscul naşterii copilului cu malformaţii şi al greutăţii scăzute a fătului. Vezi Robert O’Brien and Sidney Cohen, „Caffeine”, Encyclopedia of Drug Abuse, (New York: Facts on File, 1984), p. 50, 51; M. V. Baldwin, „Caffeine on Trial”, Life and Health, octombrie 1973, p. 10-13; E. D. Gorham, L. F. Garland, F. C. Garland, et al, „Coffee and Pancreatic Cancer in a Rural California County”, Western Journal of Medicine, ianuarie 1988, p. 48-53; B. K. Jacobsen and D. S. Thelle, „The Tromso Heart Study: Is Coffee Drinking an Indicator of a Lifestyle With High Risk for Ischemic Heart Disease?” Acta Medica Scandinavica 222, No. 3 (1987), p. 215-221; J. D. Curb, D. M. Reed, J. A. Kautz, and K. Yano, „Coffee, Caffeine and Serum Cholesterol in Japanese Living in Hawaii”, American Journal of Epidemiology, aprilie 1986, p. 648-655. Marii consumatori de cafea sunt, de asemenea, „mai puţin activi în religie” (B. S. Victor, M. Lubetsky, and J. F. Greden, „Somatic Manifestations of Caffeinism”, Journal of Clinical Psychiatry, mai 1981, p. 186). Pentru conţinutul de cofeină al diferitelor băuturi, vezi „The Latest Caffeine Scoreboard”, FDA Consumer, martie 1984, p. 14-16; Bosley, „Caffeine: Is It So Harmless?”, Ministry, august 1986, p. 28; Winston J. Craig and Thuy T. Nguyen, „Caffeine and Theobromine Levels in Cocoa and Carob Products”, Journal of Food Science, ianuarie-februarie 1984, p. 302, 303, 305.

^[10] În ceea ce priveşte sistemul circulator, tutunul creşte riscul atacurilor de inimă, creşte tensiunea arterială şi riscul apariţiei bolilor vasculare periferice, cum ar fi Boala lui Buerger, care necesită amputarea degetelor de la mâini şi de la picioare. În ceea ce priveşte aparatul respirator, tutunul determină o creştere a mortalităţii ca urmare a cancerului pulmonar, a bronşitelor cronice şi a emfizemelor. Paralizează cilii bronhici ce curăţă plămânii şi bronhiile de impurităţi, contribuind la cancerul de laringe, al gurii, esofagian, vezică urinară, rinichi şi pancreas. De asemenea, este asociat cu creşterea ulcerelor duodenale şi a mortalităţii din cauza complicaţiilor ce rezultă din ulcere. Vezi Smoking and Health: A Report of the Surgeon General (Washington, D.C.: U.S. Department of Health, Education, and Welfare, 1979).

^[11] Vezi Galen C. Bosley, „The Effects of Small Quantities of Alcohol”, Ministry, mai 1986, p. 24-27. În cazul consumatorilor moderaţi, alcoolul cauzează micşorarea volumului lobilor frontali – centrul discernământului moral.
L. A. Cala, B. Jones, P. Burns, et al, „Results of Computerized Tomography, Psychometric Testing and Dietary Studies in Social Drinkers, With Emphasis on Reversibility After Abstinence”, Medical Journal of Australia, 17 septembrie 1983, p. 264-269. Cf. Bosley, „Why a Health Message”, Adventist Review, 30 iulie 1987, p. 15. Testările psihologice asupra consumatorilor moderaţi de alcool arată că facultăţile lor mintale şi performanţele intelectuale sunt reduse în mod semnificativ (D. A. Parker, E. S. Parker, J. A. Brody, and R. Schoenberg, „Alcohol Use and Cognitive Loss Among Employed Men and Women”, American Journal of Public Health, mai 1983, p. 521-526). Pe măsură ce creşte consumul de alcool, descreşte participarea la biserică (A. M. Edward, R. Wolfe, P. Moll, and E. Harburg, „Psychosocial and Behavioral Factors Differentiating Past Drinkers and Lifelong Abstainers”, American Journal of Public Health, ianuarie 1986, p. 69)

^[12] Vezi cap. 16, nota a 8-a, pentru o analiză referitoare la vinul de la Cina Domnului.

^[13] În Vechiul Testament, termenul general pentru vin este yayin. Acest termen denumeşte sucul de struguri în toate stadiile lui, de la nefermentat la fermentat, deşi este în mod frecvent folosit cu referire la vinul vechi, ce conţine alcool. Cuvântul obişnuit pentru vinul (mustul) nefermentat este tiroş. El este tradus în mod frecvent cu „vin nou”, care este stors proaspăt din struguri. Ambii termeni sunt redaţi oinos în traducerea greacă Septuaginta a Vechiului Testament (LXX). Oinos este termenul folosit în general pentru vin în Noul Testament şi se referă atât la vinul fermentat, cât şi la vinul nefermentat, depinzând de context. (Pentru Vechiul Testament, vezi Robert P. Teachout, „The Use of ‘Wine’ in the Old Testament” [teză de doctorat în teologie, 1979, disponibilă prin University Microfilms International, Ann Arbor, MI]; Lael O. Caesar, „The Meaning of Yayin”, (teză de master, nepublicată, Andrews University, Berrien Springs, MI, 1986); William Patton, Bible Wines [Oklahoma City, OK: Sane Press, n.d.], p. 54-64.

Expresia „băuturi tari” (şekar în ebraică) înseamnă băuturi dulci, de obicei fermentate, făcute în general din alte materii prime decât din struguri. Acestă categorie include produse ca berea (făcută din orz, mei şi grâu) şi vinul din curmale sau palmier. Expresia nu se referă la băuturile alcoolice distilate, pentru că distilarea nu era un proces cunoscut israeliţilor (Patton, p. 57, 58, 62).

Vinul fermentat. Scriptura condamnă consumarea vinului alcoolic, pentru că acesta aduce violenţă, nefericire şi distrugere (Prov. 4,17; 23,29.35). Îi face pe conducătorii religioşi să fie opresivi (Is. 56,10-12) şi a fost asociată cu pervertirea judecăţii conducătorilor lui Israel (Is. 28,7) şi a împăratului Belşaţar (Dan. 5,1-30).

Vinul nefermentat. Biblia vorbeşte în mod favorabil despre vinul nefermentat, sau must, şi îl recomandă ca o mare binecuvântare. El trebuia să fie adus ca dar lui Dumnezeu (Num. 18,12.13; Neem, 10,37-39; 13,12.13). Este una dintre binecuvântările lui Dumnezeu (Gen. 27,28; „must”; Deut. 7,13; 11,14; Prov. 3,10; Is. 65,8; Ioel 3,18), „înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni” (Jud. 9,13) şi simbolizează binecuvântările spirituale (Is. 55,1.2; Prov. 9,2.3). El este, de asemenea, o băutură sănătoasă (1 Tim. 5,23).

^[14] Vezi Drug Enforcement Administration, Drugs of Abuse, a 3-a ed. (Washington D.C.: United States Department of Justice, n.d).; Dan Sperling, „Drug Roundup”, Adventist Review, 9 aprilie 1987, p. 12, 13.

^[15] Manualul Bisericii Adventiste, p. 147.

^[16] Ibid.

^[17] Ibidem, p. 148. Pentru exemple de decădere morală în majoritatea dis­trac­ţiilor şi în muzica modernă, vezi Tipper Gore, Raising PG Kids in an X-rated Society (Nashville, TN: Abingdon Press, 1987).

^[18] „O altă formă de distracţie care are o influenţă rea este dansul. Dansul ca distracţie, aşa cum este el practicat astăzi, este o şcoală a depravării, un blestem teribil pentru societate” (Solii pentru tineret, p. 399; vezi, de asemenea, p. 192) (Vezi 2 Cor. 6,15-18; 1 Ioan 2,15-17; Iacov 4,4; 2 Tim. 2,19-22; Ef. 5,8-11; Col. 3,5-10). Având în vedere aceste influenţe spre păcat, creştinii ar face bine „să nu frecventeze distracţiile pe bani, alăturându-se celor mulţi care sunt lumeşti, uşuratici, care iubesc distracţia mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu (2 Tim. 3,4)” (Manualul Bisericii Adventiste, p. 148).

^[19] Ibidem, p. 146, 147.

^[20] Cu privire la justeţea alimentaţiei vegetariene, vezi S. Havala, J. Dwyer, „Position of the American Dietetic Association: Vegetarian Diets – Technical Support Paper”, Journal of the American Dietetic Association, martie 1988, p. 352-355; Terry D. Shultz , Winston J. Craig, et al, „Vegetarianism and Health”, în Nutrition Update, vol. 2, 1985, p. 131-141; U. D. Register and L. M. Sonnenberg, „The Vegetarian Diet”, Journal of the American Dietetic Association, martie 1973, p. 253-261.

^[21] Vezi Committee on the Scientific Basis of the Nation’s Meat and Poultry Inspection Program, Meat and Poultry Inspection, (Washington D.C.: National Academy Press, 1985), p. 21-42; John A. Scharffenberg, Problems With Meat (Santa Barbara, CA: Woodbridge Press, 1979), p. 32-35.

^[22] Vezi Committee on Meat and Poultry Inspection, Meat and Poultry Inspection, p. 68-123; R. M. Andrews, „Meat Inspector: ’Eat at Own Risk’”, Washington Post, 16 mai 1987.

^[23] Frank Young, membru în Food and Drug Administration şi Sanford Miller, director la FDA’s Center for Food Safety and Applied Nutrition, aşa cum sunt citaţi de către Carole Sugarman, „Rising Fears Over Food Safety”, Washington Post, 23 iulie 1986. Cf. White, Dietă şi hrană, p. 384, 385.

^[24] Scharffenberg, Problems With Meat, p. 12-58.

^[25] Vezi Shea, „Clean and Unclean Meats” (manuscris nepublicat, Biblical Research Institute, Conferinţa Generală).

^[26] Winston J. Craig, „Pork and Shellfish – How Safe Are They?” Health and Healing 12, Nr. 1 (1988), p. 10-12.

^[27] Preocuparea Noului Testament pentru sfinţenie este în concordanţă cu cea a Vechiului Testament. Există un interes spiritual, cât şi unul fizic în ceea ce priveşte starea de bine a oamenilor (Mat. 4,23; 1 Tes. 5,23; 1 Petru 1,15.16).

Afirmaţia lui Marcu, potrivit căreia Isus a declarat „toate bucatele curate” (Marcu 7,19), nu înseamnă că El a înlăturat deosebirea dintre hrana curată şi cea necurată. Discuţia dintre Isus, farisei şi cărturari nu are nimic de-a face cu felul hranei, ci cu modalitatea în care mâncau ucenicii. Problema era dacă ritualul spălării mâinilor înainte de masă era necesar sau nu (Marcu 7,2-5). Prin urmare, Isus a spus că ceea ce îl spurcă pe om nu este hrana pe care o mănâncă cu mâinile nespălate, ci lucrurile nelegiuite din inimă (Marcu 7,20-23), pentru că hrana nu intră în inimă, ci în stomac şi apoi este eliminată. Astfel, Isus a declarat că toată hrana mâncată cu mâinile nespălate este „curată” (Marcu 7,19). Cuvântul grecesc pentru „hrană” folosit aici (bromata) este termenul generic pentru hrană, ce se referă la orice fel de mâncare ce poate fi consumată de oameni; acest cuvânt nu denumeşte numai mâncarea de carne.

Viziunea lui Petru cu faţa de masă, din Fapte 10, nu susţine că animalele necurate deveniseră bune de mâncat, ci că neamurile nu erau necurate şi că el se putea asocia cu ele, fără să fie spurcat. Petru însuşi a înţeles în acest fel viziunea, explicând: „Ştiţi că nu îi este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat” (Fapte 10,28).

În scrisorile sale către romani şi corinteni (Rom. 14; 1 Cor. 8,4-13; 10,25-28), Pavel vorbeşte despre implicaţiile pentru creştini a practicii răspândite în lumea păgână de a le oferi idolilor carne. Problema printre primii creştini era aceea dacă mâncarea/consumarea hranei oferite idolilor era un act de închinare la respectivii idoli. Aceia care erau tari în credinţa lor nu credeau că era, astfel că ei mâncau toate lucrurile bune de mâncat aduse ca ofrandă idolilor. Aceia însă care nu aveau o astfel de credinţă puternică mâncau numai legume, care nu se aduceau ca închinare idolilor. Pavel cerea ca nimeni să nu-i dispreţuiască pe aceia care mâncau legume şi zarzavaturi sau să-i judece pe aceia care „mâncau de toate”  din cele ce erau bune de mâncat (Rom. 14,2).

Pavel a avertizat cu privire la viitoare erezii, care le vor interzice credincioşilor să se bucure de două lucruri pe care Dumnezeu le-a dat la creaţie – căsătoria şi hrana. Hrana la care se face referire este orice tip de mâncare pe care Dumnezeu a creat-o pentru a fi consumată de om. Cuvintele lui Pavel de aici nu trebuie luate ca însemnând că bucatele necurate au fost făcute „ca să fie luate cu mulţumire de către cei ce cred şi cunosc adevărul” (1 Tim. 4,3).

^[28] Piperul, mirodeniile, muştarul, murăturile şi alte substanţe asemănătoare atacă stomacul. La început, ele irită pereţii stomacului. Apoi rup bariera mucoasei, distrugând rezistenţa lui la leziuni. Iritarea stomacului afectează creierul care, la rândul lui, influenţează starea de spirit, producând adesea iritabilitate. Cf. M. A. Schneider et al., „The Effect of Spice Ingestion on the Stomach”, American Journal of Gastroenterology 26 (1956): 722, citat din Physiological Effects of Spices and Condiments (Loma Linda, CA: Department of Nutrition, School of Health, Loma Linda University, litografiat). White, Dietă şi hrană, p. 339-345.

^[29] Condimentele şi mirodeniile pot produce, de asemenea, inflamarea esofa­gului şi pot distruge bariera de mucoasă a intestinului subţire şi a colonului. Irită rinichii şi pot contribui la hipertensiunea arterială; unele conţin substanţe cancerigene. Vezi Kenneth I. Burke and Ann Burke, „How Nice Is Spice?”, Adventist Review, 8 ianuarie 1987, p. 14, 15; Department of Nutrition, „Spices and Condiments”; Marjorie V. Baldwin and Bernell E. Baldwin, „Spices – Recipe for Trouble”, Wildwood Echoes, iarna 1978-79, p. 8-11.

^[30] William G. Johnsson, „On Behalf of Simplicity”, Adventist Review, 20 martie 1986, p. 4.

^[31] Comentariul biblic adventist, vol. 1, p. 417.

^[32] Vezi Year-End Meeting Actions of the North American Division of Seventh-day Adventists (1986), p. 23-25.

^[33] Folosirea cosmeticelor nu este întru totul inofensivă. Unele dintre substanţele chimice folosite în prepararea lor pot pătrunde în sânge prin absorbţia la nivelul pielii şi, în funcţie de natura substanţelor şi sensibilitatea persoanei, pot influenţa sănătatea. Vezi N. Shafer, R. W. Shafer, „Potential Carcinogenic Effect of Hair Dyes”, New York State Journal of Medicine, martie 1976, p. 394-396; Samuel J. Taub, „Cosmetic Allergies: What Goes on Under Your Makeup”, Eye, Ears, Nose, and Throat, aprilie 1976, p. 131, 132; S. J. Taub, „Contaminated Cosmetics and Cause of Eye Infections”, Eye, Ear, Nose, and Throat, februarie 1975, p. 81, 82. Cf. White, „Words to Christian Mothers”, Review and Herald, 17 oct. 1871.

^[34] White, Hristos, Lumina lumii, p. 668.