Noutăți

Anunțuri

Burse de studiu 2017-2018

Update

Interviul pentru acordarea burselor de studiu va avea loc joi 28 septembrie, de la ora 10:00, la sediul Conferinței Muntenia (str. Negustori nr 15, sector 2, București). Cei ce au depus/trimis dosarele cerute către Conferință, sunt așteptați la ora și adresa amintită mai sus.

 

Burse de studiu pentru “PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR”

Încă din 2013, Conferința Muntenia a oferit burse de studii pentru cursurile “PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR”, predate la Institutul Teologic Adventist de la Cernica. Scopul acestor burse este de a pregăti cadre didactice adventiste pentru a lucra în instituțiile de educație adventiste. Și în acest an, Conferința Muntenia poate oferi 2 burse pentru acest program. Condițiile necesare pentru aplicarea la aceste burse sunt descrise mai jos.

I. CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

Persoanele care doresc să acceseze programul de burse al Conferinței Muntenia trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de mai jos, diferențiate pe forma de studii:

Bursele de studiu pentru forma de studii la zi:

• deținerea calității de membru/ă al/a Bisericii Adventiste din Conferința Muntenia

• media generală a anilor de studiu, precum și media generală de bacalaureat să fie mai mare decât 8.50 (opt cincizeci)

• persoana care aplică să se bucure de un nume bun în cadrul Bisericii Adventiste (recomandare din partea pastorului)

Bursele de studiu pentru forma scutire de prezență

• deținerea calității de membru/ă al/a Bisericii Adventiste din Conferința Muntenia

• media generală a anilor de studiu, precum și media generală de bacalaureat să fie mai mare decât 8.50 (opt cincizeci)

• să fie cadru activ (nu colaborator) de cel puțin un an de zile într-o unitate educativă din Conferința Muntenia

• să fi demonstrat dedicare, implicare, talent de lucru cu copiii, spirit de echipă, respect față de autoritate (recomandare din partea directorului instituției în cadrul căreia lucrează)

• persoana care aplică să se bucure de un nume bun în cadrul Bisericii Adventiste (recomandare din partea pastorului)

II. PROCEDURA DE ÎNSCRIERE

Candidații pot depune dosarele personal, la secretariatul Conferinței Muntenia – strada Negustori 15, București – sau prin email la adresa muntenia@adventist.ro.

Data limită de înscriere/transmitere a dosarelor este 26 septembrie 2017.

Dosarul trebuie să cuprindă:

• studii la zi: copie după diploma de bacalaureat (sau adeverință), copie după foaia matricolă, recomandare din partea pastorului, copie după certificatul de botez.

• studii la frecvență redusă: copie după diploma de bacalaureat, recomandare din partea pastorului, copie după certificatul de botez, adeverință din care să reiasă vechimea în unitatea de educație adventistă respectivă, recomandare din partea directorului instituției în cadrul căreia lucrează (recomandarea să cuprindă în clar numele persoanei care recomandă, date de contactat – telefon și/sau mail).

III. PROCEDURA DE ACORDARE A BURSELOR DE STUDII

Stabilirea persoanelor ce vor fi incluse în program se va realiza în urma unui proces format din două etape:

• selecție de dosare – termen limită pentru depunere 26 septembrie 2017.

• interviu coordonat de Conferință – joi 28 septembrie, începând cu ora 10.

Bursa se adresează exclusiv candidaților din Conferința Muntenia care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Bursele pentru anul I de studii, studii de zi,  se acordă la începutul anului universitar pentru primul semestru tuturor studenților care au fost selectați în programul de burse. Bursele pentru semestrul doi vor fi acordate în funcție de rezultatele obținute la evaluarea ce va avea loc la finalul primului semestru.

Bursele pentru anul I de studii, forma scutire de prezență, se acordă pentru tot anul de studiu, tuturor studenților care au fost selectați în programul burse. Bursele pentru anii următori vor fi acordate în funcție de rezultatele obținute la evaluarea ce va avea loc la finalul primului an de studiu.

Valoarea unei burse acoperă cheltuielile  integrale (cazare, masa și taxa de studii) pentru un an universitar acelora care aleg să studieze la zi și taxa de studii pentru toți cei trei ani de studiu în cazul celor care studiază la frecvență redusă. În situația celor care studiază la frecvență redusă, cheltuielile legate de deplasări către/de la instituția care furnizează educație, eventuale cheltuieli de cazare sau masă, revin persoanei ce aplică. În situația reexaminărilor, responsabilitatea achitării eventualelor taxe de reexaminare sunt în responsabilitatea studentului/ei.

Persoana declarată admisă în acest program va semna un contract cu Conferința Muntenia prin care va activa ca educator / învățător în cadrul unităților de educație adventiste de pe teritoriul Conferinței Muntenia pentru o perioadă de minim 5 (cinci) ani de zile, de la finalizarea studiilor.

Evaluarea semestrială a acelora care aleg să studieze la zi, admiși în program, se realizează în vacanța inter-semestrială. Evaluarea anuală a studenților care studiază la frecvență redusă, admiși în program, se realizează în luna septembrie, la finalul anului academic, după sesiunea de reexaminare.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.