Convingeri

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ

A BISERICII ADVENTISTE DE ZIUA A ŞAPTEA

 

Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin anumite principii fundamentale de credinţă ca fiind învăţături ale Sfintelor Scripturi. Aşa cum sunt prezentate mai jos, ele reflectă modul de înţelegere şi exprimare ale învăţăturii Sfintelor Scripturi de către biserică.

 

1. Sfânta Scriptură

 

Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredinţat omului cunoştinţele necesare în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma pentru caracter, criteriul de verificare pentru experienţă, revelarea supremă a doctrinelor şi relatarea demnă de încredere a intervenţiilor lui Dumnezeu în istorie.

Citește mai mult despre acest subiect…

2. Dumnezeirea / Trinitatea

 

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit şi mai presus de înţelegerea umană, dar cunoscut totuşi prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. El este pentru totdeauna demn de închinare, adorare şi slujire din partea întregii lumi create.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

3. Dumnezeu Tatăl

 

Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţile şi capacităţile manifestate în Fiul şi Duhul Sfânt sunt, de asemenea, manifestări ale Tatălui.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

4. Dumnezeu Fiul

 

Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. El a trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă umană, dar a exemplificat în viaţa Lui, în mod desăvârşit, neprihănirea şi iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu. De bunăvoie, a suferit şi a murit pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru şi a fost înviat din morţi, S-a înălţat la cer, ca să slujească în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va reveni în slavă pentru a aduce eliberarea finală a poporului Său şi restaurarea tuturor lucrurilor.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

5. Dumnezeu Duhul Sfânt

 

Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viaţa Domnului Hristos cu putere. El atrage şi convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul spre a fi totdeauna alături de copiii Săi, El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

6. Creaţia

 

Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de pe pământ şi S-a odihnit în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni. În acest fel, El a instituit Sabatul ca un memorial perpetuu al încheierii lucrării Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării de creaţie, dându-li-se stăpânire peste pământul întreg şi pri­mind răspunderea de a se îngriji de el. Când lucrarea de creare a lumii a fost terminată, aceasta a fost „foarte bună”, declarând slava lui Dumnezeu.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

7. Natura omului

 

Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o unitate indivizibilă formată din corp, minte şi spirit şi este dependent de Dumnezeu pentru viaţă, suflare şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei au negat dependenţa lor de El şi au căzut din înalta poziţie pe care au avut-o când au ascultat de El. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost deteriorat şi au devenit supuşi morţii. Urmaşii lor le împărtăşesc această natură căzută şi consecinţele ei. Se nasc având slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, în Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, reface în muritorii pocăiţi chipul Făcătorului lor. Creaţi pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de lucrurile care se află în jurul lor.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

8. Marea luptă

 

Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o fiinţă creată şi înzestrată cu libertatea de a alege a devenit, prin înălţare de sine, Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, generând revolta unei părţi a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci când i-a dus în păcat pe Adam şi pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul Potopului. Privită de întregul univers, această lume a devenit arena conflictului universal, la finalul căruia, Dumnezeul iubirii va fi îndreptăţit, reabi­litat. Pentru a-l ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Hristos îi trimite pe Duhul Sfânt şi pe îngerii Săi credincioşi să-l călăuzească, să-l ocrotească şi să-l susţină pe calea mântuirii.

Citește mai mult despre acest subiect…
 

9. Viaţa, moartea şi învierea lui Hristos

 

În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să poată avea viaţa veşnică şi întregul univers creat să poată înţelege mai bine sfânta şi infinita iubire a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără, reafirmă justeţea Legii lui Dumnezeu şi bunătatea caracterului Său, deoarece acestea două condamnă păcatul nostru şi fac posibilă iertarea noastră. Moartea Domnului Hristos este înlocuitoare şi expiatoare, aducând împăcare şi transformare. Învierea Domnului Isus Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului şi, acelora care acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi a morţii. Învierea confirmă domnia lui Isus Hristos, înaintea căruia fiecare genunchi din ceruri şi de pe pământ se va pleca.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

10. Experienţa mântuirii

 

În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră şi ne manifestăm credinţa în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu. Această credinţă, prin care primim mântuirea, vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, înfiaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub stăpânirea păcatului. Prin Duhul, suntem născuţi din nou şi sfinţiţi. Duhul reînnoieşte mintea noastră, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noas­tre şi ne dă puterea de a trăi o viaţă sfântă. Rămânând în El, devenim părtaşi la natura divină şi avem asigurarea mântuirii, acum şi în ziua judecăţii.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

11. Creşterea în Hristos

 

Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnarea lor finală. Biruinţa lui Isus ne oferă şi nouă biruinţa asupra forţelor răului, care mai încearcă încă să ne ia în stăpânire, în timp ce umblăm cu El în pace, bucurie şi încredere în dragostea Sa. Acum Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne dă putere. Fiind consacraţi neîncetat lui Isus, Mântuitorul şi Domnul nostru, suntem eliberaţi de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai trăim în întuneric, în frica de pute­rile răului, în ignoranţa şi în lipsa de sens a vieţii de dinainte. Odată eliberaţi prin Isus, suntem chemaţi să creştem tot mai mult în asemănarea cu caracterul Său, având comuniune cu El zilnic prin rugăciune, hrănindu-ne din Cuvântul Său, meditând la El şi la providenţa Sa, lăudându-L prin cântări, adunându-ne pentru închinare şi implicându-ne în misiunea bisericii. Pe măsură ce ne oferim să le slujim cu iubire celor din jurul nostru şi să le dăm mărturie despre mântuirea Sa, prezenţa constantă a lui Dumnezeu alături de noi, prin intermediul Duhului Sfânt, transformă fiecare moment şi fiecare responsabilitate într-o experienţă spirituală.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

12. Biserica

 

Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din lume şi să ne unim pentru închina­re, pentru comuniune, pentru învăţarea Cuvântului, pentru cele­brarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri şi pen­tru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica îşi pri­meşte autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvântului, şi din Sfintele Scripturi, care sunt Cuvântul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptaţi de El şi devenind copiii Lui, membrii bisericii trăiesc în baza noului legământ. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinţă, al cărei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca să o poată sfinţi şi curăţa. La întoarcerea Sa în triumf, El Îşi va prezenta o biserică glorioasă, devotată în decursul tuturor veacurilor, răscumpărată cu sângele Său, neavând vreo pată sau zbârcitură, ci fiind sfântă şi fără prihană.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

13. Rămăşiţa şi misiunea ei

 

Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această rămăşiţă anunţă sosirea ceasului judecăţii, proclamă mântuirea prin Hristos şi vesteşte apropierea revenirii Sale. Această proclamare este simbolizată prin cei trei îngeri din Apocalipsa 14; ea coincide cu lucrarea judecăţii din ceruri şi are ca efect o lucrare de pocăinţă şi reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să participe personal la această acţiune mondială de mărturisire.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

14. Unitatea trupului lui Hristos

 

Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţionalitate, precum şi diferenţele dintre cei de sus şi cei de jos, dintre cei bogaţi şi cei săraci, dintre bărbaţi şi femei nu trebuie să genereze dezbinări între noi. Suntem cu toţii egali în Hristos, care, prin acelaşi Spirit, ne-a legat printr-o comuniune unică de El şi unii de alţii; noi trebuie să slujim şi să fim slujiţi fără discriminare şi prejudecăţi. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scriptură, noi împărtăşim aceeaşi credinţă şi speranţă şi le oferim tuturor oamenilor o mărturie unanimă. Această unitate are drept sursă unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca să fim copii ai Săi.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

15. Botezul

 

Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, devenim parte din poporul Lui şi suntem primiţi ca membri de către biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor noastre şi al faptului că L-am primit pe Duhul Sfânt. Botezul are loc prin scufundarea în apă şi este con­diţionat de mărturisirea credinţei în Isus şi de dovezi ale po­căinţei de păcat. Este precedat de instruire în adevărurile Sfin­telor Scripturi şi de acceptarea învăţăturilor lor.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

16. Cina Domnului

 

Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său şi a-l întări. Participând cu bucurie, noi vestim moar­tea Domnului până ce El va reveni. Pregătirea pentru Sfânta Cină presupune cercetare de sine, pocăinţă şi mărturisire. Învăţătorul a rânduit serviciul spălării picioare­lor ca un simbol al unei purificări reînnoite, o expresie a dispoziţiei de a ne sluji unul altuia în umilinţă, asemenea lui Hristos, şi de a ne uni inimile în dragoste. Serviciul Cinei este deschis tuturor credincioşilor creştini.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

17. Darurile și slujbele spirituale

 

Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun al bisericii şi al omenirii. Date prin intermediul Duhului Sfânt, care le împarte fiecărui membru după cum voieşte, darurile aduc cu ele toate aptitudinile şi capacităţile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-şi îndeplini funcţiile stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintelor Scripturi, aceste daruri presupun activităţi de slujire, precum darul vindecării, al credinţei, al profeţiei, predicării, învăţării altora, al administrării, împăcării, compasiunii, slujirii din iubire până la sacrificiu de sine, pentru ajutarea şi încurajarea oamenilor. Unii membri sunt chemaţi de Dumnezeu şi înzestraţi de Duhul Sfânt pentru îndeplinirea funcţiilor recunoscute de către biserică în lucrarea de pastoraţie, cea evanghelistică, apostolică şi de învăţare a altora, lucrări necesare în mod deose­bit pentru pregătirea membrilor în vederea slujirii, pentru dezvoltarea bisericii şi atingerea maturităţii spirituale, precum şi pentru realizarea unităţii în credinţă şi în cunoaşterea lui Dumnezeu. Când membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca nişte administratori credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influenţele distructive ale falselor învăţături, progresează cu puterea de creştere ce vine de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

18. Darul profeţiei

 

Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile ei sunt o continuă sursă a adevărului, învestită cu autoritate, aducându-i bisericii încurajare, călăuzire, instruire şi mustrare. Ele exprimă în mod clar faptul că Biblia este etalonul după care orice învăţătură şi experienţă trebuie să fie verificate.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

19. Legea lui Dumnezeu

 

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi relaţiile umane şi sunt obligatorii pentru toţi oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legământului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul după care se desfăşoară judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidenţă păcatul şi trezesc simţământul nevoii după un Mântuitor. Mântuirea este numai prin har, nu prin fapte, iar rodul ei este ascultarea de Porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca rezultat o stare de bine. Este o dovadă a iubirii noastre faţă de Domnul şi a preocupării pentru semenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viaţa şi întăreşte în acest fel mărturisirea creştină.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

20. Sabatul

 

Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestui Sabat, ziua a şaptea, ca zi de odihnă, de închinare şi slujire în armonie cu învăţătura şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi. El este un simbol al răscumpărării noastre în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al legământului veşnic dintre Dumnezeu şi poporul Său. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

21. Administrarea creștină a resurselor vieții

 

Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru buna lor folosire. Noi Îl recunoaştem pe Dumnezeu ca proprietar prin slujirea cu devotament adusă Lui şi semenilor noştri, prin înapoierea zecimii şi prin oferirea de daruri în vederea vestirii Evangheliei şi susţinerii şi dezvoltării bisericii Sale.  Administrarea acestor resurse este un privilegiu dat nouă de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste şi pentru biruinţa asupra egoismului şi lăcomiei. Un bun administrator se bucură de binecuvântările ce vin asupra altora, ca rezultat al credincioşiei lui.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

22. Comportamentul creştin

 

Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru,  trebuie să ne angajăm numai în acele activităţi care vor produce în viaţa noastră puritatea, sănătatea şi bucuria manifestate în viaţa Domnului Hristos. Aceasta înseamnă că distracţiile şi plăcerile noastre trebuie să fie la cele mai înalte standarde ale bunului-gust şi frumuseţii creştine. În timp ce recunoaştem deosebirile dintre diferite civilizaţii, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun-gust, aşa cum le stă bine acelora a căror adevărată frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând şi sme­rit. Şi pentru că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, noi trebuie să avem grijă de ele, într-un mod inteligent. Pe lângă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă alimentaţie cu putinţă şi să ne abţinem de la hrana necurată arătată în Sfintele Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul şi folosirea iresponsabilă a medicamentelor şi a narcoticelor sunt dăunătoare pentru corpurile noastre, noi trebuie să ne abţinem de la consumarea lor. În schimb, trebuie să ne implicăm în tot ceea ce aduce gândurile şi corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, folositori şi plini de bucurie şi bunătate.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

23. Căsătoria şi familia

 

Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legământul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu, ca şi cu tovarăşul de viaţă şi trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtăşesc o credinţă comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul şi responsabilitatea constituie baza acestei legături, care trebuie să reflecte iubirea, sfinţenia, fidelitatea şi permanenţa relaţiilor dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus i-a învăţat pe oameni că persoana care divorţează de tovarăşul de viaţă, cu excepţia cazului de adulter, şi se recăsătoreşte cu altcineva comite adulter. Deşi relaţiile în unele familii pot să se îndepărteze de ideal, într-o căsătorie în care partenerii care se dedică total unul celuilalt, în Hristos, se poate obţine unitatea plină de iubire, prin călăuzirea Duhului şi îndrumarea bisericii. Dumnezeu binecuvântează familia şi urmăreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul, spre o deplină maturitate. Părinţii trebuie să-şi crească astfel copiii, încât aceştia să-L iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Domnul Hristos este autorul plin de iubire al disciplinei, întotdeauna binevoitor, care le poartă de grijă şi doreşte ca ei să devină membri ai trupului Său, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescândă a familiei constituie unul dintre semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

24. Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc

 

În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale ispăşitoare, aduse o dată pentru toţi, pe cruce. El Şi-a preluat funcţia de Mare-Preot al nostru şi Şi-a început lucrarea de mijlocire în momentul înălţării Sale. În anul 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2.300 de zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a slujirii Sale ispăşitoare. Aceasta este o lucrare a judecăţii de cercetare, care este o etapă a eliminării definitive a tuturor păcatelor, simbolizată prin curăţarea sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de Ispăşire. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curăţat cu sângele animalelor jertfite, dar lucrurile cereşti sunt purificate cu sacrificiul desăvârşit al sângelui lui Isus Hristos. Judecata de cercetare le descoperă fiinţelor cereşti care dintre cei morţi dorm în Hristos şi, astfel, în El, sunt socotiţi vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii sunt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus Hristos şi, în El, prin urmare, sunt gata pentru înălţarea în împărăţia Sa cea veşnică. Această judecată justifică dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care cred în Isus. Ea declară că aceia care I-au rămas loiali lui Dumnezeu vor primi împărăţia. Terminarea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca încheierea timpului de probă al omenirii, înaintea celei de a doua veniri a Domnului Hristos.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

25. A doua venire a Domnului Hristos

 

A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi, împreună cu neprihăniţii cei vii, vor fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea aproape completă a majorităţii profeţiilor, împreună cu situaţia actuală a lumii, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Momentul exact al acestui eveniment n-a fost făcut cunoscut, de aceea suntem îndemnaţi să fim pregătiţi în orice clipă.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

26. Moartea şi învierea

 

Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oamenii. Când Domnul Hristos, care este viaţa noastră, va reveni, neprihăniţii înviaţi şi cei neprihăniţi în viaţă vor fi glorificaţi şi luaţi ca să-L întâmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc după o mie de ani.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

27. Mileniul şi sfârşitul păcatului

 

Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pustiu, fără fiinţe umane vii care să-l locuiască, fiind ocupat numai de Satana şi îngerii săi. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos cu sfinţii Săi şi Cetatea cea sfântă vor coborî din ceruri pe pământ. Morţii cei nelegiuiţi vor fi atunci înviaţi şi, împreună cu Satana şi cu îngerii lui, vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu şi-i va arde şi va curăţa pământul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat şi de păcătoşi.

Citește mai mult despre acest subiect…

 

28. Noul Pământ

 

Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor fi deja dispărute. Marea luptă va fi încheiată şi nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, cu viaţă şi fără viaţă, vor declara că Dumnezeu este dragoste, iar El va domni veşnic. Amin!

Citește mai mult despre acest subiect…