Fii samaritean!
7 KILOMETRI! Aceasta este distanța pe care trebuie să o parcurgă pe jos persoanele bolnave dintr-o tabără de refugiați, mare cât un oraș, până la singurul spital dintr-o regiune a Irakului. Acești refugiați fac parte din cea mai afectată populație din fostele zone ocupate de ISIS și care nu au avut puterea sau răgazul de a fugi din calea războiului.
Aceiași distanță simbolică de șapte kilometri au parcurs-o în această săptămână și un grup de pastori ai Conferinței Muntenia pentru a-și manifesta suportul pentru o inițiativă a ADRA România, coordonată de Mihai Brașov, și care urmărește strângerea de fonduri pentru o ambulanță, dedicată Spitalului ADRA din Irak.
“Credem că Biserica și creștinii au, dacă vreți, o obligație de a se implica în viața celor aflați în situații dificile, indiferent de religia, etnia sau naționalitatea lor. Am ales această campanie pentru că suntem siguri că va fi o reușită și pentru că va face diferența în viața oamenilor din această tabără. Să fim samariteni, chiar dacă nu e este la modă!” a transmis pastorul Georgel Pîrlitu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din regiunea Munteniei.
Implică-te și tu!
1. Mergi pe jos 7 km*. Aceasta este distanța pe care trebuie să o parcurgă refugiații de la marginea taberei Hasan Sham (100.000 de persoane) până la singurul spital, neexistând o ambulanță;
2. Fă o poză interesantă pe traseul de 7 km. Postează apoi imaginea. Orice imagine va fi binevenită și ne vom bucura de diversitate 🙂
3. Donează minim 7 lei. Minim nu înseamnă și maxim.
Donațiile se vor face pe Bursa Binelui, o platformă unde nu se percepe comision APASĂ AICI
Dacă proiectul strânge o sumă mare, de la numeroși donatori, Banca Comerciala Romana (BCR) va dubla suma atrasă de la donatori, până în limita a 5.000 de euro.
4. Distribuie această postare în rețelele sociale sau copiază textul și pune-l alături de fotografia ta.
*Notă: Deși este secret, poți trece și direct la punctul trei și apoi la patru. Cu toate acestea, pierzi toată distracția 🙂