Istoric
Frumusețea istoriei advente constă atât în urmărirea permanenței speranțe a fiecărui creștin în revenirea lui Iisus Hristos dar și în facilitarea cunoașterii mai bune a pionierilor bisericii noastre și a drumului parcurs de aceștia.
Cum a început istoria adventismului în România? Unde s-a strâns prima grupă de credincioși? Cum a depășit Biserica Adventistă diferitele perioade ale frământărilor sociale și religioase? Toate acestea sunt întrebări legitime care dau viață și culoare istoriei Bisericii, care permit o ancorare în trecut pentru o mai bună și energică așteptare a celei de a doua veniri a lui Iisus Christos, Cel care „va să vie sa judece vii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.”
1. Începuturile Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în România
Este interesant faptul că începutul adventismului în România a urmărit o structură teritorială apropiată de dezvoltarea celei mai extinse Conferințe (unitate administrativ-teritorială la nivel regional, echivalentul unei Mitropolii) din România – Conferința Muntenia. Iată câteva date semnificative:
– 1868-1869: fostul preot catolic polonez, M. B. Czechowski, a venit în România și a început să predice despre apropiata revenire a lui Hristos. În scurt timp s-a format o grupă de credincioși adventiști de ziua a șaptea în Pitești.
– ~1900: coloniștii germani veniți din Rusia s-au stabilit și în zona Constanța, unde au întemeiat prima Biserică Adventistă de Ziua a Șaptea românească în localitatea Viile Noi.
– 1904-1913: dezvoltarea continuă a grupelor de credincioși din București, perioada în care vor apărea și primii lideri români ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (Petre P. Paulini; Ștefan Demetrescu).
– 1913: Organizarea câmpului misionar România. Pe 31 decembrie 1913, în sala Transilvania din București, s-a prezentat primul raport de către președintele de curând ales, Petre P. Paulini. Urmărind distribuția pe zone a credincioșilor adventiști de ziua a șaptea se constată că majoritatea se afla în ceea ce astăzi constituie Conferința Muntenia (raportul nu cuprindea situația din Transilvania):
| Câmpul misionar | Număr de membri adventiști de ziua a șaptea |
|---|---|
| Bârlad | 9 |
| Brăila | 27 |
| București Centru (Cobălcescu) | 105 |
| București Nord (Bd. Basarab) | 74 |
| București Sud | 85 |
| Buzău | 14 |
| Constanța | 13 |
| Constanța (sat Viile Noi) | 34 |
| Galați | 20 |
| Mărășești | 14 |
| Ploiești | 46 |
| Posești (Prahova) | 34 |
| Tamboiești (Vrancea) | 29 |
2. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în anii 1920-1940
Este o perioadă de dezvoltare organizatorică și instituțională, marcată de creștere constantă.
– 1920: organizarea Uniunii Române care avea în cuprinsul ei trei Conferințe (Muntenia; Moldova; Transilvania și câmpul misionar Banat). Petre P. Paulini devine președintele Uniunii, dar și al Conferinței Muntenia, ambele cu sediul în București.
– 1921; 1924; 1936: se cumpără sau se construiesc locuri de închinare și sedii bisericești în str. Popa Tatu (inițial nr. 46, apoi devine nr. 38); str. Labirint nr. 116; str. Eduard Grant nr. 25. Imobilul din str. Grant avea să devină cea mai reprezentativă construcție a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, până la demolarea ei abuzivă prin ordinul personal al fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Sediul Conferinței Muntenia se mută la diferite adrese după această demolare.
3. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în perioada interzicerii activităţii (1940-1944)
Biserica Adventista de Ziua a Șaptea din România a fost scoasă în afara legii în mod abuziv, locurile de închinare au fost închise sau li s-a dat o altă destinație, iar instituțiile confiscate. Desființarea Bisericii s-a produs prin adoptarea Deciziei nr. 42352/1940 de către regimul Antonescu. Totuși, în această perioadă grea, Biserica a funcționat în ilegalitate și a continuat să se dezvolte constant. În anul 1944, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea intră din nou în legalitate, iar Conferința Muntenia își reîncepe activitatea.
4. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în perioada arondărilor (1962)
Din nou, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are dificultăți, pricinuite de data aceasta de către regimul comunist. Pentru restrângerea activității adventiste pe teritoriul Romaniei, s-a recurs la arondare. Cu alte cuvinte, acest lucru însemna de fapt desființarea unor locuri de închinare și a unor instituții. Cei care decideau arondările erau în primul rând Departamentul Cultelor, împuterniciții acestuia, prim secretarul de partid local și în ultimul rând conducerea Bisericii. Câteva dintre criteriile de arondare au fost:
– comunitățile / locurile de închinare care nu funcționau în clădiri proprii;
– comunitățile / locurile de închinare în cazul în care erau cel puțin două în aceeași comună. Excepție au făcut unele comune din Teleorman: Peretu, Plosca, Țigănești, Urluiu;
– comunitățile care nu aveau cel puțin 20 de membri, care să aibă în același timp domiciliul în localitatea unde era locul de închinare.
Cu ocazia arondărilor s-au desființat și două Conferințe: Conferința Dunărea (cu sediul în Brăila, str. Golești nr. 11) și Conferința Oltenia-Banat (cu sediul în Craiova, str. 24 ianuarie nr.1). Cu această ocazie, Conferința Muntenia a primit un număr de 28 de biserici de la Conferința Dunărea și 15 de la Conferința Oltenia-Banat.
5. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în anii 1962-2004
Perioada este caracterizată de reașezarea activității după arondări și de dezvoltare progresivă. Până la evenimentele din 1989 au mai fost dificultăți (printre care și demolarea sediului Conferinței Muntenia de pe str. Grant din București). După 1990 Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea cunoaște o libertate religioasă deplină. Instituțiile și locurile de închinare devin tot mai multe, cu fiecare an care trece.
6. Preşedinţii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea – Conferinţa Muntenia
Președinții Conferinței Muntenia în perioada 1920-2019, în ordine cronologică:
Petre P. Paulini; Ștefan Demetrescu; Victor Diaconescu; Mihail Manea; Ignat Iorga; Ioan Tachici; Anghel Oprișan; State Ștefănescu; Constantin Alexe; Marin Parvan; Ioan Barbu; Ioan Danețiu; Nicolae Popescu; Ioan Ciuca; Teodor Niculescu; Petre Danci; Teofil Petre; George Pîrlitu; Robert Mandache.
7. Sedii ale Conferinţei Muntenia de-a lungul timpului
– 1921: str. Popa Tatu nr. 46 (prin cumpărarea imobilului de la această adresă);
– 1924: str. Labirint nr. 116 (prin construcția imobilelor de aici);
– 1936: str. Eduard Grant nr. 25, unde se construiește cel mai reprezentativ edificiu al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.
– 6 august 1986: demolarea abuzivă a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea situată pe str. Eduard Grant. Regimul Ceaușescu dăduse ordin să dispară de pe harta Capitalei, pentru a face loc unor blocuri de locuințe. Construcția a fost atât de rezistentă, încât echipele de demolare au întâmpinat mari dificultăți. Evenimentul a ajuns să fie mediatizat în toată lumea, având loc chiar și incidente diplomatice.
– 1986: Conferința Muntenia se mută temporar în sediul Uniunii de Conferințe (unitate administrativ-teritorială la nivel național, echivalentul Patriarhiei) dintre străzile Labirint-Valeriu Braniște.
– 1986: sediul se mută în zona Domenii-1 Mai pe str. Carol Knappe nr. 108.
– 1994: prin pierderea în instanță a sediului din Carol Knappe, Conferința Muntenia se mută la adresa actuală: str. Negustori nr. 15 [vezi foto]. Imobilul cumpărat aici este monument istoric. Arhitectura fațadelor având elemente predominant neoclasice, cu decorațiuni bogate din renașterea franceză. Între 1997-2000 s-a construit în spatele curții o anexă multifuncțională modernă cu o sală mare, birouri și depozite.
8. Denumirile adoptate
– 1920: Conferința Muntenia;
– 1985: Conferința București, prin schimbarea temporară a denumirii;
– 1990: Conferința Muntenia, adoptându-se din nou numele actual, pentru zonele istorice Muntenia și Dobrogea.
SURSE:
1. Redactarea istoricului are la bază datele puse la dispoziție de pastorul și autorul Ioan-Toma Bujor, căruia dorim să-i mulțumim în mod special… Prelucrarea datelor: Roland Paraschiv (24.11.2004);
2. Dumitru Popa. Biografii;
3. Neufeld, F. Don (ed.). [1966] (1976). Seventh-day Adventist Encyclopedia (ediție revizuită).